Faceți căutări pe acest blog

5 iul. 2010

Saon

 Sf. Petru s-a potrivit a fi zi libera pentru mine si pentru ca am avut un Paul musafir (care vazuse prezentul blog) din vorba in vorba ne-am trezit in masina cu directia nord. Sa fim bineintelesi, personal sunt mai degraba acest gen de om dar cum imi place sa ma plimb mult incerc,intr-un fel, sa-mi justific drumurile poposind pe la anumite obiective dar asta mai mult pentru incarcatura lor istorica decat religioasa.
La Cerbu aceeasi caldura naucitoare si irespirabila cu toate ca cerul era acoperit de nori negri ( mai tarziu am aflat ca a fost prapad in urma noastra):

  L-am intalnit  pe preotul Luca,profesor de fizica intr-o alta viata, un ins jovial si putin cam prea sociabil -cu fetele adica, dar  probabil si eu as fi fost la fel in caz de izolare. In premiera mondiala pe net anunt ca vor mai fi 4-5 troite pe drum (in dreapta imaginii) pentru ca au fost mai mult de 9 opriri pe Drumul Golgotei. L-am intrebat cum se impaca cele doua lumi antagonice si a zis ca una dintre ele a castigat,acum stiu si care anume.
Am ajuns sus la capela remodelata de cateva ori dar niciodata terminata:
Nu sunt prea mari deosebiri intre padurea amazoniana si padurea dobrogeana,ambele aproape impenetrabile,ambele umede si pline de insecte ,dar cel putin la noi jumate din ele sunt albine deci iesim pe plus la acest capitol. A,si in amazon nu-s coioti, singurele jivine care mai fac probleme prin zona.

Dupa cum ziceam Dobrogea e plina de sute de camioane cu stupi din toata tara  iar albinele sunt la fel de dese ca si tantarii...numai eu am omorat cateva zeci iar drumul era destul de aglomerat deci septelul ( se zice asa ceva la abine?) cu siguranta va fi destul de imputinat. Avantajul: nu ma e  nevoie de deodorant auto,aerul e demential din cauza teilor:
Eroina din poza s-a tinut eroic pe capota pana la 60km/h, a meritat o poza. Shoping se poate face oriunde chiar si pe marginea soselei : 12 lei mierea de rapita ,17 -18 lei cea de tei. Nu aveau fagure,neaparat asta as fi vrut, cu toate ca strica putin dintii.
Nu ma satur niciodata de DN 22A as merge mii de km fara pauza :

''Dobrogenisme'':
Graul este frumos-frumos,ca-n manualele comuniste:
Muzeul de arta religioasa de le Celic-Dere era in continuare inchis,poate data viitoare...
Si am ajuns la Manastirea Saon,nimic deosebit aici cu exceptia morii care era deschisa pentru vizitat:

 
Daca nu e problema cu mirosul de pasari moarte se poate studia pe indelete tehnologia dar din motive de paginare trebuie sa ma opresc aici...ne-am intors prin Tulcea unde pe faleza apa trecuse de pontoane si inundase trotuarul de jos cu 10-15 cm spre bucuria pustilor si spaima bunicilor,am oprit pe la Enisala si mai apoi Histria iar spre seara un ultim popas la Luna Rosa de langa Navodari unde ne-au cocosat tantarii...

2 comentarii:

  1. Bun bun, era sa invadez si eu Dobrogea in weekend, insa vremea rea si constiinta fata de munca nefacuta m-au impiedicat. Next time!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu am o gramada de next time'uri la activ si nu numai pentru Dobrogea care va fi mereu aici...

    RăspundețiȘtergere